Am
inceput undeva in Nordul Munteniei, intr-un sat prafuit pe timp de vara si
noroios in celelalte anotimpuri, inconjurat de dealuri padurite, tocmai bune de
sanius.
Anii au
trecut usor, intre vacantele de vara petrecute in mare parte pe garla – atunci
cand scapam de la sapa sau alte munci – si anii scolari fara prea multe
realizari sau necazuri. Asta pana sa ajung pe a opta, cand, din motive nestiute
mie, tata s-a hotarat sa ma faca politai. Nu a contat ca eram bun la
matematica si nu se cerea, sau ca la istorie eram la fel de bun Trasnea – inaintat
pana la genunchiul broastei.
Si uite
asa ma trezesc in clasa de Uman al unui liceu teoretic, unde pana si Latina
se facea intensiv, si ma indopam cu meditatii saptamanale la istorie, pana am
realizat ca banii sunt mai bine cheltuiti la film sau biliard.
In
ultimul an de liceu, cand dintr-o data mi s-au deschis ochii, mi-am dat seama ca
politai nu era tocmai ce voiam sa fac in viata, mai ales ca intre timp mi se
deschisese gustul pentru literatura si activitatile adiacente. Si mintind ca am
picat la proba medicala preliminara, m-am hotarat sa dau la Litere.
Doar m-am
hotarat, ca in rest nu am facut nimic. Pe vremea aceea ajunsesem sa joc destul
de bine biliard, si tocmai terminasem cu bacul, luasem vacanta si, pe cand
invatatul era un process anevoios si neplacut, mai ales pentru mine care nu
prea ma omorasem invatand, biliardul era un porces asa de natural, tot ce
trebuia sa fac era sa joc mai mult si progresul meu venea de la sine. Si am
jucat si ziua, si noaptea, pana la admitere, iar daca am vazut ca tot nu am
timp destul sa acopar tot, la ce sa mai invat?
Concluzia
e simpla – m-am trezit in armata, si m-am trezit de-adevaratelea. Anumite
lucruri se intampla pentru ca trebuie sa se intample, altfel nu imi explic de
ce as fi ajuns intr-un asa loc unde mai era doar unul cu liceu. Normalitatea si
realitatea sunt greu de definit, deoarece se axeaza pe simturi si raportarea
fiecaruia la exterior, insa si acum imi amintesc ce mi-a zis colonelul de la
recrutare: Cum e posibil ca un baiat ca
tine, cu liceu, cu group 0 la primul test, sa raspunda acum ca cei cu patru si
cinci clase?Ti-ai batut joc de noi si de testul nostru! Nu imi batusem, eu
doar fusesem sincer. Sincer pana la confesare, raspunsesem normal, asa cum vedeam eu lucrurile.
De abia
atunci am inteles ca daca vreu sa fac ceva in viata, superficialitatea trebuie
sa inceteze si am de ales intre a cultiva zarzavaturi tot restul vietii sau a
merge la facultate. Si am mers imediat dupa, si mi-a luat patru anis a o termin
si as fi vrut sa mai stau un pic. Ca baietii sunt rari la Litere si, vorba lui
Creanga: Dragi ti-s fetele, Ioane?
Dupa ce
am muncit cu carte de munca, cum se zice, un an, mi-am dat seama ca nu aveam sa
ajung nicaieri cu salariul meu de 150 de lire pe luna; pe fiecare luna mai
faceam 50 datorie, asa ca ne-am hotarat – eu si niste prieteni – sa venim la
Londra. Zis si facut. Am petrecut ceva nopti pe internet, luat ceva tepe de
la firme care nu-ti voiau decat banii si nu sa iti gaseasca un loc de munca,
dar dupa cateva luni am gasit pontul. Cu viza in buzunar, m-am imbarcat pentru
Londra. Si la cat de putine cunostinte sau experiente avusesem eu cu Europa, nu mi-am dat seama ca ar fi mai
bines a iau avionul… am stat 48 de ore intr-un autocar, am facut febra la fund,
si puiul pe care mi-l gatise mama sa-l mananc pe drum a ajuns in primul cos din
Victoria Station (cum naiba sa mananci pui intr-un autocar plin? Dar cum nici
mama nu mai fusese in Anglia , am iertat-o!)
Cand am
ajuns aici – s-a terminat cu gluma. Cum totul parea tragic, nu mai era nimic de
glumit sau cineva care sa auda glumele.
Si asa
incepe aventura mea in UK UK
No comments:
Post a Comment